Un “articol oaspete” (guest post) din partea domnului Emil Mateiaș.

 

Pentru prima oară, 40 de critici români de film au votat cele mai bune zece filme româneşti ale tuturor timpurilor. Pe primul loc s-a clasat filmul “Reconstituirea”, in regia lui Lucian Pintilie şi cu imaginea semnată de regretatul Sergiu Huzum, inventatorul “transtravului”.

Realizat în alb/negru, după povestirea lui Horia Pătraşcu, Reconstituirea (1968) a fost după trei zile de spectacole, interzis. După ce a suferit o serie de modificări, filmul a mai rulat câteva luni, la cinematografe nesemnificative, apoi a fost cu desăvârşire stopat. El a fost redifuzat de abia în anul 1990, iar în octombrie 2008 a avut loc, în sfârşit, premierea.

Deşi în ultimul timp s-a scris destul de mult despre acest film, nu au existat informaţii care să ateste că el a fost realizat având la bază un caz real. În anul 1963 eu şi colegul meu Paul A. Kovacs am filmat la Caransebeş, în zona de agreament Teiuş, o reconstituire solicitată de miliţia raionului. Nu am făcut public până acum acest lucru din dorinţa de a nu prejudicia mesajul filmului profesionist “Reconstituirea”.

Iată pe scurt istoria primei “reconstituiri”.

La 13 martie 1960 a luat fiinţă la Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, un Cineclub care producea filme de amatori pe bandă de 16 mm. Paul A. Kovacs şi eu am fost iniţiatorii acestuia.

Îm anul 1961 ne-a vizitat operatorul Sergiu Huzum, care a realizat un documentar despre acest hobby al nostru şi a filmat paralel cu noi filmul “Caut o ideie”. Tot atunci a făcut încercări practice privind “transtravul” (o combinaţie între transfocare şi traveling, invenţie preluată de cinematografia mondială). Datorită lui, cineclubul a devenit repede cunoscut în toată ţara.

Imagine din filmul lui Sergiu Huzum.  Cu aparatul Paillard, Emil Mateiaş

Paul A. Kovacs şi Emil Mateiaş, întemeietorii cineclubului

În 1963 a venit la Oţelu Roşu comandantul miliţiei din oraşul Caransebeş şi ne-a rugat să filmăm reconstituirea unui fapt de huliganism săvârşit de câţiva absolvenţi ai liceului Traian Doda. După terminarea banchetului de Bacalaureat, câţiva elevi s-au dus în zona de agreament “Teiuş” şi au deteriorat o serie de tarabe din lemn, care tocmai fuseseră instalate acolo.

Întrucât colegul meu şi cu mine am refuzat să facem acest lucru, pe motiv că nu aveam peliculă (de 16 mm) şi că eram prea ocupaţi cu serviciul, comandantul  ne-a motivat această acţiune prin faptul că miliţia voia doar să dea o “lecţie” acestor tineri, dar în acelaşi timp nu voia să le aplice alte sancţiuni care să le împiedice intrarea la Facultate. Ne-a mai explicat că pe ei nu-i interesează rezultatul acestor filmări, spunând chiar că putem veni cu camera goală.

Până la urmă am cedat. În ziua stabilită, am încărcat camera de filmat cu o rolă de 3 minute de film, şi ne-am prezentat la locul stabilit.

În imaginea din stânga se vede “reconstituirea” pe care o filma în acel moment un alt membru al cineclubului nostru. În stânga fotografiei este Horia Pătraşcu care pe timpul acela era activist cultural la Casa de Cultura din Caransebeş. El s-a aflat întâmplător acolo.

Noi ne cunoşteam foarte bine  deoarece am colaborat cu el la realizarea unui film de amatori.

Desigur că absolvenţii erau destul de timoraţi şi nu ştiau că noi filmam mai mult de formă. Deasemenea, le-a venit foarte greu să reediteze scenele “mai tari” în care să arate cum au procedat când au făcut stricăciuni tarabelor, deşi aceste stricăciuni erau destul de minore. Pentru ca miliţienii să nu mai insiste asupra acestui lucru, Paul A. Kovacs m-a filmat pe mine, în detaliu, cum încercam să deteriorez tarabele. De altfel în filmul lui Lucian Pintilie se foloseşte expresia “neamţul în pantaloni scurţi” cu referire la colegul meu care era de origine germană.

 

Pe timpul reconstituirii faptelor, în afară de o oareceare doză de frică, nu au  avut loc evenimente tensionate, brutale sau de altă natură.

Rola de film a rămas undeva prin dulapurile cineclubului, nedevelopată, pentru că aşa cum am scris, nimeni nu avea nevoie de ea.

Atunci însă când am aflat ca s-a realizat un film inspirat din acest caz, adică după vreo 5 ani, am developat-o (pe timpul acela cinecluburile îşi developau singure filmele).  În filmuleţ (mut bineînţeles) se vedeau elevii precum si ordinele pe care le dădea miliţia. Primplanurile şi imaginile în detaliu se vedeau destul de sugestiv.

Emil Mateiaş verifică claritatea iar Paul A.Kovacs filmează. În stânga unul dintre elevi în timpul reconstituirii ordonată de miliţie.

La puţin timp după apariţia filmului lui Lucian Pintilie, a venit la Oţelu Roşu o comisie de anchetă din partea Direcţiei Generale a Miliţiei. Aşa cum se vede şi din notiţele prietenului meu, am fost interogaţi şi ni s-au cerut explicaţii amănunţite asupra acestui eveniment. Noi nu văzuserăm filmul profesionist (nu rulase decât la Bucureşti) şi de aceea am fost miraţi când ne-au întrebat dacă au fost şi morţi datorită acestei reconstituiri. Bineînţeles că am relatat cât mai exact cum s-au întâmplat lucrurile şi care a fost atitudinea miliţei faţă de aceşti tineri, adică, după câte am văzut noi, una corectă. Aceasta i-a mulţumit pe cei din anchetă pentru că puteau raporta mai departe că este vorba de o ficţiune şi nu de un caz real de crimă din cauza miliţiei. Ei trebuiau să raporteze aceasta Ministrului de Interne şi acesta la rândul lui conducerii superioare de partid. Filmuleţul nostru de 3 minute am fost nevoiţi să-l predăm acestei comisii de ancheta. Probabil se temeau că imaginile din film ar putea fi amorse de interpretări nefavorabile pentru miliţie.

 

Textul din arhiva cineclubului:

A fost la noi comandantul miliţiei (de fapt o comisie întreagă) pentru cazul RECONSTITUIRE din 1963. Am putut furniza date preţioase cu privire la realitatea acestui caz. Ce bine că ţin aceste însemnări la zi  (este vorba de fotografiile pe care în 1963 au fost lipite în jurnalul cineclubului). Şi Săvoiu (nu ştiu cine este) cunoaşte cazul, a putut să-mi spună la telefon doar atât, că noi nu avem nimic de aface cu acest caz. Păcat de Sergiu Huzum şi Nicolaescu  (în acel timp nu ştiam exact cine a fost regizorul filmului. S-a reţinut numele lui Sergiu Huzum deoaerece era bine cunoscut de noi).

Filmul s-a realizat în singura perioadă când românii s-au identificat cu politica lui Ceauşescu (după invaziunea din Cehoslovacia). Lucian Pintilie a profitat de timida deschidere spre liberă exprimare, crezând că acest lucru este posibil şi în artă. Astfel, filmul face referiri asupra stupidităţii realismului socialist, asupra stării de presiune politico-instituţională sub care se afla poporul român. Desigur că în ceea ce priveşte “libera exprimare”, s-a înşelat. Interzicerea filmului a demonstrat acest lucru.

 

Regizorul belgian Armand Richelet Kleinberg dorind să realizeze un film documentar despre condiţiile care au dus la naşterea unui astfel de film, în amănunţitele lui cercetări a dat şi peste numele meu. M-a căutat pe internet, m-a vizitat, i-am dat un interviu şi i-am pus la dispoziţie materialul documentar pe care-l aveam.

Acum după ce am dezvăluit pentru prima dată public faptele reale care l-au determinat pe Horia Pătraşcu să scrie nuvela “Reconstituirea”, s-ar putea ca mesajul filmuluil lui Lucian Pintilie să scădă din valoare. Dar nu este aşa.

Eu care am trăit “pe viu” acele momente şi apoi vazând filmul, pot spune cu toată convingerea că el este o filă reală a perioadei din acele vremuri. Este adevărat, pe timpul reconstituirii adevărate nu au existat morţi, agresivitate din partea miliţiei, intelectuali care au renunţat la propria demnitate. Dar în privirile celor care au urmărit această reconstituire a noastră, în inimile şi subconştientul lor, aceste atrocităţi ale comunismului existau aievea, le “vedeau” şi le “trăiau” în fiecare zi. Este greu să poţi explica astăzi, mai ales tineretului, ce a însemnat cu adevărat comunism pentru poporul român, …şi nu numai. Inteligenţa cu care Horia Pătraşcu a scormonit în adâncul sufletului oamenilor, curajul cu care Lucian Pintilie a reflectat realitatea ce se oglindea în inima acestora, imaginile prin care Sergiu Huzum îşi exprima revolta pentru acel sistem, interpretarea actorilor care a transmis adevăratele umilinţe din acele vremuri, merită toată stima şi respectul, nu numai al criticilor de film ci a tuturor acelora care ani de-a rândul au tânjit pentru o viaţă mai bună, pentru democraţie, precum şi a acelora care s-au născut în libertate.

Emil Mateiaș

Emil Mateiaș

Pasionat cineast amator, unul dintre cei doi iniţiatori ai Cineclubului "Oţelul Roşu" (1959), Vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Cinecluburilor din România (2005-2016)

Reconstituirea, Closer to the moon (marele jaf comunist), Restul e tăcere. Trei filme în care se fac filme. Ne vom opri puțin la Reconstituirea, de Lucian Pintilie, un film ce relatează fapte întâmplate în Caraș-Severin, mai exact la Caransebeș. Mai mult, materialul a fost realizat atunci de către domnul Emil Mateiaș de la cineclubul Oțelul Roșu, cineclub activ și acum.

Dacă materialul realizat de cineclubul Oțelul Roșu este pierdut, putem totuși, mulțumită domnului Mateiaș, să aflăm o nouă perspectivă asupra reconstituirii, cea prin ochii celui care a filmat-o, prin textul de mai sus. 

Pentru mai multe materiale, filme și nu numai, vizitați pagina domnului Emil Mateiaș la http://www.emil-mateias.ro/

Share This

Share this post with your friends!