“Acum câteva zile am intrat în legătură cu domnul Florin Giurcă, prin domnul Humăila Virgil. Și pentru că domnul Florin Giurgă este legat de lumea cineamatorismului prin rolul jucat într-un film, l-am rugat să ne scrie câteva rânduri despre această experiență. Mai mult, a ținut să sublinieze că va susține inițiativa muzeului printr-o viitoare donație, lucru pentru care îî mulțumim anticipat. Un articol minunat. Sperăm să vă prezentăm cât mai multe articole, pentru că pe lângă colecțiile pe care dorim să le prezintăm publicului, ținem să prezentăm și oamenii, atât pe cei din fața obiectivului cât și cei din spatele lui.”

Andrei Bălbărău, Muzeul Cineastului Amator

Un “articol oaspete” (guest post) din partea domnului Florin Giurgă.

În anul 1981 am obținut repartiție la Fabrica de Scule din Focșani. Terminasem Automatica, și schimbările din viața mea au început să vină rapid, una după alta, unele mai plăcute, altele mai puțin. Dacă angajarea ca inginer stagiar, la Oficiul de calcul, mi s-a părut interesantă și promițătoare, mutarea într-un oraș fără prea mari oferte culturale constituia pentru mine o oarecare dezamăgire.

Din fericire, mi-am făcut destul de repede printre colegii de la proiectare câțiva prieteni cu preocupări comune cu ale mele: lecturile, filmele, drumețiile, și nu în ultimul rând, jocul de bridge. Cum în vremea aceea începuseră să apară video-playerele și filmele pe casete VHS dublate în românește de celebra Irina Nistor, nu am stat nici noi departe de acest fenomen: ne adunam pe la câte unul dintre noi și vizionam filme de toate genurile până noaptea târziu.

Eu, fiind nou în oraș, am făcut cunoștință cu multe din activitățile culturale mai „speciale” ale Focșaniului prin intermediul acestor prieteni ai mei. Spun speciale, pentru că erau activități dedicate unui cerc mai restrâns de pasionați. Așa am aflat despre un cineclub din oraș, despre care mi s-a povestit atunci că a realizat, printre altele, și un film care a fost premiat la mai multe festivaluri dedicate filmelor de amatori. Încurajați de acest succes, și având în minte filmele, nu puține, pe care le văzusem împreună, unele dintre ele filme de creație importante, cum ar fi Călăuza lui Tarkovski sau Citta di donne al lui Fellini, prietenii mei și-au zis că nu ar fi deloc imposibil să repete această performanță.

Dacă pentru partea „intelectuală” a turnării filmului, ca să zicem așa, adică scenariul și regia, s-a angajat Romeo, care era considerat cel mai dotat la capitolul teoretic dintre noi, deoarece avea la bază extinse lecturi din filozofia greacă și din romanul contemporan românesc, fiind la curent inclusiv cu literatura optzecistă, pe care nu o citea nimeni la vremea aceea, pentru partea tehnică, adică pentru mânuirea unei camere de filmat profesionale, au apelat la un operator al cineclubului.

Povestea filmului era una destul de simplă, deoarece existau serioase limitări privind cantitatea de peliculă pe care o puteam folosi. Inspirat și de filmul Obsesia, un scurt metraj de numai șapte – opt minute, despre care am amintit mai înainte, Romeo a propus tot o poveste de dragoste care sfârșește tragic, prin moartea eroinei. În această întreprindere eu am avut rolul îndrăgostitului, care suferă după pierderea iubitei. Dacă în Obsesia, suferința eroului se manifesta printr-o alergare prin pădure aparent fără finalitate, în filmul nostru eu urma să rămân cu ochii pierduți în zare, la asfințit. În timp ce în Obsesia eroina sfârșea înecată într-un râu, la noi fata se îmbolnăvea. Unele scene s-au filmat la interior, chiar la mine acasă, locuiam atunci într-un apartament de bloc nemobilat și aveam în sufragerie o mulțime de cărți așezate pe jos de-a lungul pereților.

Cele mai multe cadre s-au tras însă afară. Era vară, lumină puternică, iar unul dintre prietenii noștri, Bibi, avea o bunică în oraș care locuia într-o căsuță cu grădină, căsuță care scăpase nedemolată încă de autoritățile comuniste, care voiau cu orice preț să înlocuiască toate acele case învechite cu blocuri moderne. Aici, în grădina bunicii lui Bibi, printre stânjenei și gladiole, am plâns și am suspinat eu după pierderea iubitei.

Din nefericire, în ciuda tuturor bunelor intenții, acest film nu a fost finalizat din motive care au ținut de partea materială. Ceva nu a mers cum trebuie, ori pelicula s-a voalat, ori camera s-a stricat, n-aș putea să spun ce și cum. Ceea ce a rămas a fost totuși important, o experiență interesantă și o amintire frumoasă, din anii aceia de neuitat ai tinereții, în care te simți tentat să realizezi uneori cele mai neobișnuite experiențe.

Share This

Share this post with your friends!