Eram student la Politehnica din Brasov. Pe usa cantinei studentesti a aparut un afis: “Productia filmului COLUMNA LUI TRAIAN cauta figuranti, barbati. Doritorii se vor prezenta la Casa de cultura a studentilor, azi la ora 17,00, pentru selectie.” Dornic sa joc in film, plus curiozitatea de a vedea “bucataria” realizarii unui film profesionist, impreuna cu mai multi colegi ne-am infiintat la selectie. “Cei blonzi si inalti in partea dreapta, brunetii si plinutii in partea stanga”, a ordonat cineva… Am trecut in partea dreapta, dar aveam emotii: am fost sau nu selectionat. Ulterior am aflat: blonzii inalti erau selectati ca romani, restul urmau sa fie daci. Blonzii au inceput sa fie selectati: tu aici, tu dincolo, tu la mijloc. E clar, ne eliminau, mi-am zis. Dar nu, ne distribuiau pe diverse tipuri de soldati romani: unii urmau sa fie luptatori , altii la diferite alte arme. Eu am fost desemnat, alaturi de alti colegi sa fiu “FANTASIN”, luptator din garda personala a Imparatului Traian. Un fel de SPP-ist de astazi: era permanent in preajma Imparatului, il insotea si il proteja de orice. Asta am aflat-o ulterior…Ni s-a solicitat sa ne prezentam in dimineata zilei urmatoare la ora 7,00, avand buletinul de identitate la noi. Noaptea a trecut greu, cu vise de mare luptator roman. In schimbul buletinului de identitate am primit costumatia necesara, pe baza unui bilet primit in seara selectiei. Costumatie eleganta, fata de colegii romani sau fata de daci… Am fost ajutati de costumiere ca sa stim sa imbracam costumele, urmand a pleca imediat cu autobuzele la Cetatea Rasnov, langa Brasov. Costumul de fantasin consta dintr-o camasa de corp + indispensabili, ambele tip flanela, vopsite verde inchis. Cizmulite de piele cu garnitura de blana de iepure. Un pieptar din piele maron, pe fata avand solzi din fasii de piele, rotunjite la un capat, fixate cu butoni metalici stralucitori. Pe umerii pieptarului aveam doua inele metalice, de care prindeam cu snururi o pelerina, tot verde inchis, lunga pana la pamant. Mai aveam o centura din piele de care era prinsa o teaca tot din piele, in care purtam o sabie lata, cu maner de aluminiu turnat. In dotarea Fantasinului mai intra o casca metalica, mansete de piele, o esarfa verde inchis si un scut (din PFL) bordurat cu platbanda de metal, asemanatoare cu cea folosita la cercurile de butoaie, (suficient de greu), plus cate 4 elemente decorative turnate in aluminiu, montate pe scut. !

Ceilalti colegi romani, aveau costumatii diverse, in functie de arma pe care o reprezentau (vezi foto). In schimb, bietii mei colegi, “ajunsi” daci, erau imbracati de toata mila: izmene din flanele foste albe, extreme de murdare si rupte, cu barbi sau peruci si aveau niste scuturi din rachita impletita. Unii aveau pe cap cunoscutul coif metalic al lui Decebal si o sabie cu varful indoit.

Gata costumati, razand si glumind cu “colegii”daci, am ajuns cu autocarele la baza Cetatii Rasnov. Acolo, forfota mare: sute de militari in termen, imbracati in costume variate predominand portocaliul, zeci de cascadori isi puneau la punct recuzita cu care vor lucra: scari lungi de lemn, mormane de cutii de carton pe care urmau sa cada de pe crenelurile cetatii. Alti militari imbracati in daci erau urcati sus, pe zidurile cetatii, unde erau construite din barne de lemn multe feluri de acoperisuri si garduri de care atarnau fasii textile, batute in cuie sub barnele montate. La inceput nu stiam ce sunt alea. Dacii existenti pe ziduri aruncau cu niste bolovani imensi in soldatii romani aflati la baza cetatii, in exterior. M-am crucit.
Am fost repartizati pe pozitiile din scenariu. In schimb dacii au fost supusi unui “supliciu”. Militari in termen, imbracati in uniforma specifica armatei au fost pusi sa sape o groapa in afara platoului. Una din masinile de pompieri postate in zona, (alaturi de cateva salvari), a fost adusa sa toarne apa, peste pamantul sapat. S-a creat o mocirla de nedescris. Bietii mei colegi daci au fost legati de maini si de picioare cu lanturi metalice, autentice, fixate de niste coliere aplicate pe brate si picioare. O echipa de la machiaj a “aplicat” multor daci, pe cap, pe fata, piept si picioare rani groaznice din mastic, vopsite cu “sange”, peste care aruncau un pumn de praf. Asa inlantuiti in sir indian au fost indrumati sa treaca printr-un fum negru, gros, generat de o fumigena. Cand ieseau din fum erau ca minerii cand ies din sut ! Le-au stropit apa in pumni si au fost pusi sa-si frece fata, ca si cand s-ar sterge de transpiratie…Nu a fost destul, bietii daci de ocazie au fost obligati sa treaca prin noroiul facut de pompieri. Unora li s-a cerut sa cada in genunchi, pe coate sau pe spate ! Ti se rupea sufletul de mila lor. Apoi, au fost pusi sa stea in soare sa se usuce noroiul de pe ei.

Ulterior, dupa ce au inceput filmarile am aflat care era explicatia acelor suplicii: romanii atacau cetatea dacica, dacii nu au cedat si totusi au fost invinsi de romani, care i-au facut sclavi. Totul era pregatit, regizorii secunzi dadeau ultimile indicatii prin megafoane , stiam fiecare ce aveam de facut la strigarea comenzii “Motor !”Dar, ghinion ! Soarele a intrat in nori si ne-a stricat programul. S-a comunicat prin megafon: “Pe loc, repaus ! Nimeni sa nu-si paraseasca pozitia !” Moment pentru o tigara. Ne-am asezat pe iarba in pozitia in care eram dispusi, asteptand soarele. Era o scena de masa, cu multi figuranti si camere de filmat dispuse in mai multe puncte, neputandu-se filma fara soare, filmul fiind color. Dar soarele ne sabota. Dupa cateva ore s-a hotarat ca ne putem misca, dar la aparitia soarelor sa ne ocupam pozitiile stabilite. Prilej pentru mine sa vizitez si alte locuri din vastul platou. Am urcat in cetate, unde colegii mei (daci) asteptau sa fie asediati de romani, si asa, legati in lanturi sa fie scosi din cetate, dupa o lupta indarjita. M-am interesat la personalul tehnic al filmului de ce sunt atarnate acele carpe de capriorii care simulau un acoperis. Baietii erau pregatiti cu pompe de spate, precum cele cu care se stropesc viile, in care aveau motorina.Altii aveau torte pregatite cu care sa dea foc carpelor stropite cu motorina, inainte de inceperea filmarilor. Sus, pe schelele construite in interiorul cetatii, de-a lungul peretilor se gaseau “provizii” de bolovani imensi, din polistiren expandat, vopsiti la culoarea pietrei, ce urmau sa fie aruncati in capul asaltatorilor. Pe exteriorului cetatii erau montate scari lungi, ale caror capete treceau de crenelurile zidului, dand posibilitatea dacilor sa impinga scarile, pe care erau urcati 2-3 cascadori romani. Acestia scoteau tipete disperate, cazand pe spate in mormanul de cutii goale de carton, care amortizau cazatura, dar care nu se vedeau in camerele de luat vederi. Aceste lucruri le-am vazut ulterior, cand au inceput filmarile. Dar iata ca soarele isi face timid aparitia, moment in care fiecare a inceput sa-si ocupe locul stabilit anterior.

In ce priveste atributiile noastre, ale Fantasinilor, care asiguram siguranta personala a Imparatului, am fost amplasati in stanga si in dreapta unei tribune, cu baldachin, unde urma sa soseasca Imperatorul, cu suita sa, pentru a participa la sarbatorirea infrangerii dacilor si al Regelui dac Decebal. Pana cand soarele a iesit complet din nori, sa strigat sa ne scoatem ceasurile de la maini, cruciulitele de la gat, ghiulurile de pe degete, sa asezam corect costumatia pe noi si sa nu ne uitam in camerele de luat vederi. S-a mai facut o explicare a scenelor ce urmau filmate si ce trebuie sa facem fiecare grupa de figuranti in parte. Dupa ce operatorii au confirmat ca sunt gata, fluturand niste esarfe s-a strigat “Atentie, Motor !”. In acel timp s-a pus in miscare intreg mecanismul: barnele s-au aprins, fumigenele generau un fum gri, laptos, militarii romani au inceput asediul asupra cetatii, dacii de sus aruncau cu “bolovani”, asupra asediatorilor aflati la baza cetatii. Mai multe formatii de romani foloseau catapulte pentru spargerea portii cetatii. Cascadorii, urcati pe scari, ajunsi chiar in pozitia de a escalada zidurile cetatii erau impinsi cu scari cu tot si cadeau pe gramezile de cutii de carton. Era un vacarm de nedescris: tipete disperate, bubuituri si efecte pirotehnice cu fum, flacari si bubuituri in mai multe puncte din imensul platou natural. Din cetate au inceput sa fie scosi dacii luati prizonieri de romani, legati cu lanturi (cum am descris mai sus). La un moment dat, pe tribuna cu baldachin a aparut insusi Imparatul Traian, intruchipat de actorul italian, Amedeo Nazarri. A fost prima si ultima data cand l-am vazut in cele doua zile in care am facut figuratie A doua zi s-a folosit o dublura a sa. In timp ce sclavii daci erau tarati prin fata tribunii si batuti cu biciurile, de satrapi, romanii se bucurau de victorie, batand sacadat cu spadele in scuturi. Si pentru ca “sarbatoarea victoriei” sa fie suprema, un aghiotant al lui Traian, a ridicat in aer un saculet din iuta, insangerat, strigand “Capul si mana dreapta ale lui Decebal” si la asezat la picioarele Imparatului.

La auzul acestei vesti, sclavii daci s-au revoltat si, asa legati in lanturi s-au indreptat maniosi spre tribuna romanilor, apropiindu-se foarte mult de aceasta. Noi, fantasinii am intrat in lupta, tinandu-le piept dacilor revoltati, cautand sa-I indepartam de tribuna in care se afla Imparatul si capii armatei romane. Conform instructiunilor, am folosit spadele din dotare, tinandu-le orizontal , cu manerul in mana dreapta si varful sabiei in mana stanga straduindu-ne sa-i indepartam de tribuna. Alti soldati fantasini au folosit scuturile pentru ai impinge inapoi pe dacii revoltati. Dar nu a fost deloc usor. Dacii inlantuiti au fost instruiti, acolo in cetate sa nu se dea batuti si sa ne infrunte cu curaj si disperare. Noi am crezut initial ca e o joaca si trebuie doar sa mimam lupta. Dar am intrat urgent in pielea personajelor, mai ales ca era rusinos sa cazi pe spate sau in genunchi, chiar in fata Imparatului si ne-am indarjit, luptandu-ne pe viata si pe moarte cu colegii nostri de camera sau grupa, aflati temporar in ipostaza de daci inraiti… Si s-a starnit o ambuscada in care ne-am lovit, imbrancit si agresat, ca nici nu am mai auzit comanda “Stop”! , noi incaierandu-ne mai departe, pana ne-au despartit asistentii tehnici ai echipei de filmare. Din toata “imbulzeala” aceea m-am ales cu o taietura “corespunzatoare” la degetul mare al mainii drepte si nu stiam de ce manerul spadei a devenit lipicios: palma mea era plina de sange inchegat. Desi am pierdut sange la acest film, din pacate nu m-am vazut nici macar o secunda in el, desi l-am vizionat de vreo patru ori la cinematograf. Dar am luat 50 de lei pe ziua de filmare…

Filmarile s-au incheiat, iar costumele au ramas pe noi, pentru filmarile de a doua zi. Autobuzele ne-au lasat in zona caminelor studentesti. Sa fi vazut ce tantosi mergeam noi spre caminele in care eram cazati, colegii cu care ne intalneam sau cei din camera, ramaneau uimiti la vederea noastra. Dacii au fugit imediat la baie, sa se spele. Si noi la fel. Cand ne-am reintalnit curati si in “civil” am inceput sa radem unii de altii: ei erau bronzati cu pete, din cauza noroiului, noi eram rosii doar pe jumatate de obraji, cum ne-au stat “urechile” de la casca, jumatatea dinspre urechi fiind albe. A doua zi am plecat din nou la Rasnov. Nu stiam ce mai aveam de facut. Dupa ce s-a ridicat soarele sus pe cer, am fost analizati asupra costumatiei, apoi am fost incolonati cate doi pe rand si, la o anumita comnda trebuia sa marsaluim pe drumul care urca spre cetate. Se pare ca il insoteam pe Imparatul Traian care dorea sa viziteze cetatea. Dar in fruntea coloanei nu era actorul Amedeo Nazzari, ci o dublura a sa, costumata si cu o peruca identica cu tunsoarea Imparatului.

Cetatea era invaluita intr-un fum alb-albastrui, generat de fumigene, discret amplasate de pirotehnisti. Cerul era inca acoperit de nori negri, razleti ramasi din timpul atacului desfasurat cu ceva timp mai inainte. Nu stiu ce n-a mers, fiindca ni s-a ordonat sa repetam scena. Da capo al fine ! Ni s-a cerut sa ne stergem cizmele de praf, cu niste lavete, sa ne stergem transpiratia de pe fata, sa nu ne scoatem castile metalice de pe cap, desi frigeau din cauza soarelui… Cei din echipa tehnica au mutat o parte din aparatele de filmat in alte amplasamente. Si s-a reluat marsul in coloana, pe acelasi traseu, dar intr-un ritm mai alert. Cand am ajuns sus, la cetate, am aflat de la niste masinisti, ca primul mars nu s-a filmat, fiind de fapt o repetitie… Unii colegi de arme au fost aliniati de-a lungul unei linii de travelling, pe care era montata o platforma ca un vagonet, unde era amplasata o camera de luat vederi si un operator. Cativa masinisti impingeau vagonetul incet, iar camera de filmat inregistra chipurile luptatorilor, in miscare. Operatiunea s-a repetat de cateva ori, ca sa se stabileasca unghiul de filmare sau viteza caruciorului, incat m-am felicitat ca nu am participat la aceasta scena.

Timpul a trecut si “misiunea” noastra se cam incheiase. Inainte de a pleca spre autobuze pentru a pleca la Brasov, am observant ca in apropiere se degaja un firicel de fum. Crezand ca s-a aprins iarba, m-am apropiat sa vad ce este. Cand, surpriza ! Am gasit un rest dintr-un calup de fumigena nestins ca lumea. Am acoperit-o cu pamant pentru a stinge jarul, am lasat-o sa se raceasca si asa m-am ales cu o amintire palpabila de la acest eveniment, in afara unor fotografii alb-negru,facute in pauzele de filmare, fara nici-o legatura cu cadrele din film.

Fumigena în cauză, acum la Muzeul Cineastului Amator!

Share This

Share this post with your friends!